Fusilli cu sos cremos de conopidă și usturoi copt

40 minute

ușor

2 portii

Uneori, cele mai simple ingrediente pot crea o masă de neuitat. Așa s-a întâmplat și cu această rețetă de Fusilli cu sos cremos de conopidă și usturoi copt — o combinație surprinzător de fină, lejeră și plină de gust.
Am folosit Fusilli bio din orez integral cu spirulină Felicia, pe care îi găsești pe scufita-rosie.ro — paste fără gluten, cu o textură plăcută și o nuanță verzuie superbă datorită spirulinei. Se potrivesc perfect cu acest sos catifelat din conopidă și usturoi caramelizat.

Rezultatul? Un preparat cremos, hrănitor și 100% vegetal, ideal pentru zilele când vrei ceva reconfortant, dar ușor.

Cum poți personaliza rețeta

  • În loc de lapte vegetal, poți folosi smântână vegetală sau chiar lapte obișnuit, dacă nu urmezi o dietă vegană.
  • Adaugă legume verzi (mazăre, spanac baby, broccoli) în ultimele minute de fierbere a pastelor.
  • Pentru un plus de textură, presară nuci mărunțite sau pesmet crocant înainte de servire.
  • Vrei un gust mai intens? Pune și o lingură de muștar Dijon sau câteva picături de suc de lămâie în sos.
  • Dacă îți rămâne mai mult sos, îl poți transforma ușor într-o supă cremă delicioasă — adaugă puțină apă fierbinte sau lapte vegetal și servește-o cu crutoane și puțin ulei de măsline aromat.
Nicio Recenzie

Ingrediente

Ajustează porțiile
250 g Fusilli bio din orez integral cu spirulină Felicia
500 g conopidă mică
2 buc cățâni de usturoi întregi
1 buc ceapă mică, tocată
2 linguri ulei de măsline extravirgin
150 ml lapte vegetal fără zahăr
2 linguri fulgi de drojdie inactivă
1 linguriță nucșoară
Sare, piper după gust
Opțional pentru servire: frunze de pătrunjel, fulgi de chili, ulei de măsline
Informații Nutriționale
~290 kcal Calorii
~8,5 g Proteine
~38 g Carbohidrați
~10,5 g Grăsimi
~4,5 g Fibre

Pași

1.
Coace usturoiul
Taie partea superioară a fiecărei căpățâni de usturoi, stropește cu puțin ulei de măsline și învelește în folie de copt. Coace la 180°C timp de 35 minute, până când cățeii devin moi și caramelizați. Lasăle să se răcească ușor, apoi scoate-i din coajă.
Marchează ca finalizat
2.
Călește ceapa și fierbe conopida
Într-o oală mica, încinge cele 2 linguri de ulei de măsline. Adaugă ceapa tocată și călește-o 2–3 minute, până devine translucidă. Adaugă buchețelele de conopidă și toarnă apă cât să le acopere. Fierbe 15 minute, până conopida devine foarte fragedă. Scurge și păstrează o cană din apa de fierbere.
Marchează ca finalizat
3.
Fierbe pastele
Fierbe pastele Fusilli bio Felicia pentru 8 minute. Scurge-le, dar păstrează puțin din apa în care au fiert.
Marchează ca finalizat
4.
Prepară sosul
Păstrează conopida fiartă și ceapa călită în oala în care a fiert (după ce ai scurs apa, lăsând doar puțin lichid pe fund). Adaugă cățeii de usturoi copți, laptele vegetal, fulgii de drojdie inactivă, sarea, piperul și nucșoară. Cu ajutorul unui blender vertical, mixează totul direct în oală până obții un sos cremos și catifelat. Dacă sosul iese prea gros, adaugă treptat puțină apă de la paste sau lapte vegetal, până ajunge la consistența dorită.
Marchează ca finalizat
5.
Amestecă și servește
Toarnă sosul peste pastele fierbinți și amestecă bine. Servește imediat, cu fulgi de chili, pătrunjel proaspăt și un strop de ulei de măsline extravirgin.
Marchează ca finalizat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *